Drept Bancar

Cabinetul nostru din Cluj-Napoca vă oferă, în domeniul dreptului bancar, servicii juridice complete menite să asigure echilibrul contractual și protecția drepturilor consumatorilor în relația cu instituțiile bancare.

  • Acțiuni de constatare a clauzelor abuzive din contractele de credit și, ca urmare, demersuri pentru anularea executărilor silite inițiate ilegal;

  • Realizarea demersurilor necesare pentru recuperarea sumelor plătite în baza clauzelor abuzive, cum ar fi comisioanele sau dobânzile mascate.

  • Redactarea notificărilor pentru inițierea procedurii de dare în plată (Legea 77/2016);

  • Redactarea apărărilor, asistență și reprezentare în fața instanței în litigiile privind contestația băncii împotriva notificării de dare în plată;

  • Redactarea acțiunilor de dare în plată a imobilului și de constatare a stingerii creanțelor, cu asistență și reprezentare în fața instanței pentru susținerea acestor cereri;

  • Efectuarea demersurilor pentru anularea executărilor silite inițiate ilegal de către bănci sau recuperatorii de credite, inclusiv contestarea la executare;

  • Asistență în procesul de negociere și contractare a creditelor bancare;

  • Consultanță, asistență și reprezentare pentru renegocierea clauzelor contractuale;

  • Asistență în emiterea, modificarea, executarea și stingerea garanțiilor bancare;

  • Recuperarea creanțelor și facilitarea refinanțării creditelor;