Partaj bunuri după divorț: Cum se evaluează munca în gospodărie?

Potrivit art.357 alin. 2 teza finală C.civ., până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune. De asemenea, art. 326 C.civ., stabileşte că munca oricăruia dintre soți în gospodărie și pentru creșterea copiilor reprezintă o contribuție la cheltuielile căsătoriei.

Dispozițiile legale menționate anterior instituie o prezumție relativă conform căreia soții au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei. Totuși, aplicarea acestei prezumții în cadrul proceselor de partaj bunuri după divorț nu este întotdeauna simplă, ci trebuie analizată în funcție de probele și argumentele aduse de părți.

În contextul emigrației masive a românilor din ultimele decenii, aceste situații devin și mai complexe. Întâlnim tot mai des situații în care unul dintre soți rămâne acasă pentru a gestiona gospodăria, creșterea și educarea copiilor, precum și îngrijirea persoanelor vârstnice din familie. În același timp, celălalt soț lucrează în străinătate, obținând venituri semnificativ mai mari decât cel rămas acasă. 

Ce impact are munca în gospodărie și îngrijirea copiilor asupra drepturilor soțului rămas acasă în procesul de partaj al bunurilor comune?

Vom prezenta în continuare o speță relevantă de partaj bunuri după divorț în care cabinetul nostru de avocatură a reprezentat cu succes soțul care a preluat întreaga responsabilitate a gospodăriei și a creșterii copiilor, pentru a permite celuilalt soț să obțină venituri mai mari din activitatea desfășurată în străinătate.

Părțile au fost căsătorite timp de aproximativ 30 de ani și au avut împreună doi copii. După plecarea soțului la muncă în străinătate, reclamanta a rămas în țară pentru a se ocupa de creșterea copiilor, îngrijirea părinților vârstnici, administrarea locuinței și coordonarea construcției unei noi case într-o altă localitate, asumându-și responsabilitățile gospodăriei și ale familiei. În ciuda acestui efort considerabil, pârâtul a solicitat instanței să-i fie acordată doar o cotă de 25% din bunurile comune, invocând veniturile mai mari obținute de el în străinătate.

Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că, deși salariul reclamantei a fost mai mic, aceasta a depus o muncă semnificativă în gospodărie, ocupându-se de gătit, curățenie și, după nașterea copiilor, de creșterea și îngrijirea acestora.

Este necesar să fie recunoscută şi această contribuţie esenţială în orice familie, deoarece ea presupune timp şi energie din partea soţului care desfăşoară aceste activităţi şi poate reprezenta şi o piedică în dezvoltarea profesională, neputând să i se reproşeze unei peroane că nu a urmărit să obţină venituri mai mari în condiţiile în care şi-a investit eforturile în buna funcţionare a căminului.

Reclamanta a compensat faptul că nu a realizat venituri prin angajare cu faptul că s-a ocupat singură de copii, care au rămas în ţară şi de locuinţa familiei, fără ajutor fizic din partea soţului sau a vreunei alte persoane. Aceste activităţi i-au şi permis pârâtului să stea atât de mult timp departe de casă şi să se poată ocupa exclusiv de muncă.

Astfel, implicarea practică a reclamantei are valoarea unei contribuţii la dobândirea bunurilor comune. 

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa a stabilit că trebuie reţinută o cotă de contribuţie egală a soţilor, de 50% fiecare, la dobândirea bunurilor din timpul căsătoriei, deoarece ambele părţi au contribuit, fie cu bani, fie prin muncile specifice întreţinerii gospodăriei, la patrimoniul comun.

Acest caz demonstrează că în procesul de partaj bunuri după divorț, munca în gospodărie și îngrijirea copiilor reprezintă o contribuție egală cu veniturile monetare obținute de celălalt soț.