Prescripția executării silite în timpul executării silite: Lipsa efectului întreruptiv al adresei de înființare a popririi în absența disponibilului bănesc în contul debitorului

O speță recentă soluționată de Tribunalul Specializat Cluj subliniază o problemă importantă legată de prescripția intervenită în timpul executării silite.

Instanța a decis că, în situația în care executorul judecătoresc nu întocmește niciun act de executare timp de mai mult de trei ani de la ultimul act efectiv, prescripția intervine, iar toate actele de executare efectuate ulterior împlinirii acestui termen trebuie anulate, conform art. 706 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

În cazul analizat, executorul judecătoresc a înființat popriri pe conturile debitorului în anii 2012 și 2013. Totuși, după anul 2016, aceste popriri nu au mai produs efecte din cauza lipsei disponibilului bănesc în conturile respective.

Tribunalul a reținut că adresele de înființare a popririi nu au un efect de întrerupere continuă a prescripției doar prin simpla existență a posibilității teoretice ca acele conturi să fie alimentate în viitor. Poprirea vizează strict sumele de bani existente în cont la momentul emiterii actului, iar nu contul în sine.

Această abordare este susținută și de Minuta întâlnirii Președinților Secțiilor Civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curților de Apel din 26-27 mai 2022. În cadrul acesteia, s-a stabilit că, pentru a constitui cauză de întrerupere a prescripției dreptului de a obține executarea silită, actul de executare trebuie să fie eficient, adică să aibă aptitudinea de a indisponibiliza sumele poprite, or, în cazul lipsei disponibilului bănesc nu se produce efectul de indisponibilizare al sumelor. O interpretare contrară ar conduce la concluzia ca o astfel de executare silită să devină imprescriptibilă, ceea ce este de neconceput.

În situația analizată, niciun alt act de executare silită nu a fost emis de executorul judecătoresc în perioada 2016-2021. Adresele trimise către diverse instituții pentru identificarea bunurilor debitorului sau cererile de stăruire formulate de creditor nu pot fi considerate acte de executare în sensul legii. Prin urmare, termenul de prescripție de trei ani prevăzut de dispozițiile art. 706 alin. 1 Cod procedură civilă s-a împlinit în cursul anului 2019, cu consecința pierderii puterii executorii a titlului pus în executare.

Astfel, instanța a admis contestația la executare și a dispus anularea tuturor actelor de executare emise ulterior împlinirii termenului de prescripție.

Această soluție reprezintă o victorie importantă pentru clientul nostru, un consumator aflat în fața unei proceduri de executare silită abuzive. Instanța a confirmat argumentele invocate de echipa noastră, recunoscând caracterul prescris al executării silite.

Emiterea formală de acte care nu sunt acte de executare în sensul legii nu poate fi folosită pentru a prelungi artificial termenul de prescripție, protejând astfel drepturile debitorilor și asigurând echilibrul necesar între părțile implicate în procedura de executare silită.

Această speță demonstrează importanța înțelegerii corecte a regulilor privind prescripția executării silite, mai ales în cazurile cu popriri pe conturi fără disponibil.