Programul de vizită alternativ: O nouă opțiune pentru stabilirea relațiilor personale dintre copilul minor și părintele nerezident în cazul divorțului

Până de curând, practica judiciară nu recunoștea programul de vizită alternativ ca opțiune viabilă. În materia relațiilor dintre părinți și copiii minori, în contextul divorțului, prevedea, în mod obișnuit, stabilirea domiciliului copilului la mamă. În aceste condiții, tatăl beneficia de un program de vizită restrâns, care includea, de regulă, doar două weekenduri pe lună și o perioadă limitată din vacanțele școlare.

În ultimii ani, lucrurile au evoluat semnificativ. Tot mai mulți părinți își doresc să mențină o legătură afectivă strânsă cu copiii lor și după divorț, conștientizând importanța prezenței ambilor părinți în viața minorilor. În acest context, s-a conturat o practică judiciară care stabilește programe de vizită mai flexibile și mai echilibrate.

Astfel, instanțele au început să aprobe din ce în ce mai frecvent programe de vizită „alternative”, care permit părinților să împartă în mod echitabil timpul petrecut cu copilul. Printre cele mai întâlnite formule se regăsesc: stabilirea unui program prin care copilul locuiește o săptămână la domiciliul mamei și o săptămână la domiciliul tatălui sau, în alte cazuri, împărțirea săptămânii în două – de exemplu, de luni până miercuri copilul se află la mamă, iar de miercuri până duminică la tată etc.

Legăturile personale efective sunt principala modalitate de a menţine relaţiile normale dintre părinți și copii atunci când aceștia nu locuiesc împreună, asigurând păstrarea afecțiunii reciproce şi oferind posibilitatea ambilor părinți de a veghea în continuare la buna creştere şi educare a minorului.

Potrivit art. 487 Cod civil, părinții au dreptul și obligația de a crește copilul, ocupându-se de sănătatea, educația, dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală a acestuia, în acord cu nevoile și particularitățile copilului.

Conform art. 488 alin. (1) Cod civil, părinții trebuie să asigure condiții care să permită dezvoltarea armonioasă a copilului din punct de vedere fizic, mental, spiritual, moral și social.

Art. 401 Cod civil, coroborat cu art. 505 alin. (2) Cod civil, recunoaște părinților separați de copil dreptul de a avea legături personale cu acesta, instanța fiind competentă să decidă asupra modului de exercitare a acestui drept în cazul unui dezacord.

De asemenea, art. 262 alin. (2) Cod civil consacră dreptul copilului de a menține legături personale cu părinții, chiar și atunci când nu locuiește cu aceștia sau cu unul dintre ei. Exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condiţiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.

Pe cale de consecință, exercitarea în concret a acestui drept este subordonată imperativului promovării interesului superior al minorelor, astfel încât dreptul părintelui urmează să fie exercitat în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra dezvoltării minorilor, trebuind să fie respectate condițiile normale în privința întreținerii acestor legături.

De asemenea, relația dintre părinți și copiii lor minori intră în sfera vieții de familie în sensul art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. 

În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 8 implică un drept al părintelui de a beneficia de măsuri adecvate pe care autoritățile naționale competente trebuie să le dispună pentru ca acesta să fie alături de copiii săi, cu respectarea în mod evident a echilibrului între necesitatea existenței contactului minorelor cu părintele lor și asigurarea respectării intereselor superioare ale minorelor (cauza Ignaccolo-Zenide contra României).

Posibilitatea părintelui și a copiilor de a se bucura reciproc unul de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie (cauza Monory contra României).

Menționăm faptul că nu există o modalitate general valabilă în ceea ce privește stabilirea pe cale judecătorească a programului de legături personale, instanțele fiind datoare a aplica un just echilibru între interesele părților din  cauză, deasupra acestora punând mereu interesul superior al minorilor.

Instanțele de judecată vor analiza cu atenție fiecare cauză în parte atunci când sunt sesizate cu cereri de stabilire a unui program de vizită alternativ. Un astfel de program, în care părintele nerezident beneficiază de perioade echilibrate sau chiar echivalente de timp alături de copil, poate fi aprobat doar în măsura în care nu este de natură să afecteze interesul superior al minorului.

Pentru a se pronunța în mod judicios, instanța va analiza în concret: condițiile de locuit oferite de fiecare părinte, programul zilnic de muncă și disponibilitatea acestora, distanța față de unitățile de învățământ și de activitățile extracurriculare ale copilului, precum și, atunci când este posibil, opinia copilului minor, în condițiile legii.

În concluzie, programul de vizită alternativ nu este o măsură automată, ci una evaluată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei familii, având ca scop menținerea echilibrului emoțional al copilului și respectarea interesului său superior.